Laurențiu Brănescu a fost împrumutat de Dinamo, de la Juventus, în vara lui 2016, iar portarul recunoaște că mutarea a fost de bun augur pentru cariera sa. Fotbalistul a prins 18 meciuri meciuri în tricoul „alb-roșilor” și le promite suporterilor că în 2017 echipa va avea rezultate mult mai bune.
Din punct de vedere sportiv, 2016 a fost cel mai bun an pentru Brănescu care a avut șansa de a prinde mai multe minute pe teren, în tricoul lui Dinamo, iar acum așteaptă ocazia de a apăra poarta naționalei României.
„Pentru mine a fost un an reușit și mă bucur că Dumnezeu mi-a ascultat dorința de a îmbrăca tricoul alb-roșu. În vară mi s-a îndeplinit visul, iar acum respir în fiecare zi pentru Dinamo! Am mai spus-o, mai ales în momentele dificile, doar Dinamo contează pentru mine! A fost cel mai bun sezon din cariera mea. Obiectivele nu se opresc aici. Sper din toată inima să am evoluții foarte bune în 2017 și, într-o zi, să îmbrac și tricoul primei reprezentative a României”.
În acest moment, portarul de 22 de ani este cotat la 300.000 de euro, conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER